Principiul analogiei în medicină, înainte de Hahnemann

Cuvânt înainte

   De multă vreme m-a tentat ideea de a scrie cât mai documentat şi metodic despre elementele precursoare ale ştiinţei homeopatice de astăzi. Pentru că marile descoperiri, ca şi marile fluvii, nu apar niciodată ca atare, fără a exista nişte firişoare din care să se dezvolte.

   Întâmplarea a făcut să dau peste o lucrare excelentă, a unui homeopat celebru, Dr.E.R. Dudgeon, din Anglia, care cunoşteam că s-a evidenţiat prin unele îndrăzneli criticate de contemporanii săi, dar care şi-a dorit ca homeopatia pe care a practicat-o să fie o ştiinţă cât mai exactă, urcând adeseori fără nicio prejudecată, la izvoare. Emite multe idei personale şi mai ales are un talent al punerii în balanţă a unor lucruri mărunte, bine disecate, dar care atârnă greu în argumentaţiile sale.

   Trebuie să se fi bucurat, nu numai de critici ci şi de multe aprecieri din partea celor care ascultau conferinţele sale captivante, pentru că efectiv te surprinde erudiţia sa şi construcţia migăloasă a tramei de informaţii, ca şi rezonanţa plăcută a frazelor sale. 

   Iată, prezentăm o traducere (realizată de Dr.Daniela Căşăriu) a unei conferinţe cu o documentaţie elocventă, de mare densitate, care tratează despre principiul homeopatic în medicină, înainte de Hahnemann.

Dr.Ioan Teleianu

 

Descoperirea marilor adevăruri, a legilor universale ale naturii – fapte importante care realizează  revoluţii importante în arte şi  în ştiinţe şi care exercită o influenţă puternică asupra destinelor omenirii – a fost prevestită întotdeauna de unele fapte mai mult sau mai puţin obscure;  generaţiile care nu au  reuşit să descopere aceste legi au manifestat o conştiinţă parţială a existenţei lor, iar instinctul lor a perceput că  ei nu au  reuşit să le descopere.

Paracelsus 1493-1541

 Descoperirea marilor adevăruri, a legilor universale ale naturii – fapte importante care realizează  revoluţii importante în arte şi  în ştiinţe şi care exercită o influenţă puternică asupra destinelor omenirii – a fost prevestită întotdeauna de unele fapte mai mult sau mai puţin obscure;  generaţiile care nu au  reuşit să descopere aceste legi au manifestat o conştiinţă parţială a existenţei lor, iar instinctul lor a perceput că  ei nu au  reuşit să le descopere.

 Anticul rege, căruia i s a explicat sistemul Ptolemeic al mişcării planetelor , în mod nerăbdator şi oarecum blasfemator, aşa cum a fost educat, a exlamat că,  Creatorul era un cârpaci care a produs o adevărată confuzie şi că el (regele) ar fi aranjat mişcarea planetelor mult mai bine şi prin aceasta şi-a arătat aversiunea instinctivă pentru explicaţia oferită, iar convingerea lui a fost că el ar fi făcut mai bine universul.

 Filozoful SENECA a respins ideea mişcării oricărui corp ceresc şi el a prezis că va veni ziua când legile care au ghidat mişcarea cometelor se vor dovedi identice cu acelea care reglementează mişcarea planetelor – prezicere care a fost verificată multe secole mai târziu prin descoperirile lui NEWTON ; chiar şi agerul BACON a acceptat mişcarea excentrică şi neregulată a cometelor*.

 Adesea, este citat un text al lui SENECA pentru a dovedi că anticii aveau o idee vagă despre existenţa unui mare continent dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), care se credea că marchează marginile lumii ; şi se crede că însuşi CHRISTOPHOR COLUMBUS  şi-a însuşit  noţiunea marei sale descoperiri de la tradiţiile marinarilor islandezi pe care el i-a vizitat.

 O bănuială despre legile gravitaţiei, a caror descoperiri le datorăm lui NEWTON, se observă în scrierile lui BACON.

 « Dacă există », spune el, « vreo forţă magnetică care să acţioneze prin simpatie între globul terestru şi corpurile grele, sau între aceea a Lunii şi  a apei mărilor/oceanelor (aşa cum este foarte probabil, datorită fluxurilor şi refluxurilor specifice care au loc de 2 ori pe lună) sau între sfera stelară şi planete, prin care ele sunt dirijate şi ridicate la apogeul lor, toate acestea trebuie să funcţioneze la distanţe foarte mari (Nov.Org.lib. II, 45).

 Multi anatomisti, inainte de HARVEY, au avut banuieli despre caracteristicile adevărate ale circulatiei sangelui ; unii chiar au dat interpretari remarcabile foarte aproape de adevărata circulatie sanguina, în special anatomistul REALDUS COLUMBUS, care a scris cu 20 de ani inainte de nasterea lui HARVEY.

 Ca dovada eu voi cita ceea ce a spus el :

 « Sangele odata ce a intrat în ventricul drept din vena cava, nu mai poate sa se mai intoarca inapoi ; pentru ca valvele tricuspide sunt plasate în asa fel incat ele permit trecerea curentului sanguin şi apoi ele se opun în mod eficient intoarcerii lui.

 Sangele continua sa inainteze de la ventriculul drept în vena arteriosa sau artera pulmonara, odata ajuns acolo, el nu mai poate reveni în ventricul, pentru ca se opun valvele sigmoide situate la radacinia vasului sanguin.
 

 Prin urmare, sangele agitat şi amestecat cu aer în plamani – şi intr-un anume fel el a capatat forţă sufletului -  este transportat prin arteria venosa sau vena pulmonara în ventriculul stang, de unde este trimis în aorta, şi prin ramificatiile acestui vas sanguin el este trimis în toate partile corpului omenesc ».
 

 Pana aici explicatia este corecta ; dar în continuare explicatia lui COLUMBUS a intrat intr-un labirint de confuzii care ne arata ca, conceptia lui despre acest subiect nu era suficient de clara.
 

 De asemenea, ANDREAS CAESALPINUS din Arezzo, care a scris cu 10 mai tarziu decat COLUMBUS, a dat o explicatie similara a circulatiei sanguine.
 

 SHAKESPEARE insusi a exprimat idea populara a circulatiei sanguine inainte de HARVEY.
 

 Astfel, el il pune pe Brutus sa-i spuna Portia-ei :

 « Tu esti sotia mea legitima şi onorabila ; imi esti asa de draga precum picaturile de sange care vizitează inima mea trista ».
 

 Apoi, el il pune pe Warwick sa apostrofeze corpul ucis al lui Gloucester :

 « Priveste, cum sangele i-a inundat a lui fata !

 Rar am vazut o stafie asa de bine impartita, de culoare cenusie, slaba, nearsa şi fara sange, totul fiind scurs din inima ; cine, în conflictul cu moartea, mai are putere de atractie pentru ajutor impotriva dusmanului ; sangele şi inima se racesc şi niciodata nu se va mai intoarce ca sa imbujoreze şi sa infrumuseteze chipul.

 Dar,  uite, fata lui este neagra şi totusi  este plina de sange ». (HEN.V.Pt.II).
 

 Astfel de anticipari frapante, desi exista, nu reduc de loc meritul lui  HARVEY,  ci dovedesc ca ideea descoperirii lui nemuritoare a existat în mintile oamenilor inainte de a fi exprimata de el cu atata precizie.
 

 Cu multi ani inainte ca  JAMES  WATT  sa descopere motorul sau cu aburi, aburul a fost folosit pentru mişcarea masinilor.
 

 Meritul lui WATT a constat în faptul ca el a perfectionat realizarile predecesorilor sai şi a clarificat principiile adevărate prin care acest agent puternic poate fi aplicat în mod eficient şi economic.
 

 Marele profilactic al variolei, cu care este asociat pentru totdeauna numele lui  JENNER, a fost cunoscut pentru multi din intamplare, cu multi ani mai inainte, insa  JENNER a fost primul care s-a gandit sa-l urmareasca la origine şi l-a folosit în mod artificial, pentru binele omenirii ; un agent care anterior si-a exercitat actiunea lui benefica pe un numar limitat de indivizi fara dorinta sau voia lor.
 

 As putea sa dau mai multe exemple de acest fel, în care a existat mult timp presentimentul unei mari descoperiri inainte ca ea sa fie enuntata în mod clar ; totusi exemplele de mai sus vor fi suficiente ca sa ne faca sa suspectam ca, daca legea vindecarii de care a fost legat numele lui HAHNEMANN, este intr-adevăr o lege universala a naturii,  atunci unele indicii despre aceasta lege ar fi trebuit sa existe în scrierile medicale, pe o perioada de aproape 3000 de ani.
 

 Si chiar asa s-a şi intamplat ;* noi gasim vagi presimtiri ale acestui principiu terapeutic general în scrierile marilor autoritati medicale din aproape toate timpurile, iar în unele dintre ele sunt expuse în mod clar ; noi gasim aluzii despre aceasta lege şi în medicina populara şi casnica din toate timpurile şi din toate tarile.
 

 In unele cazuri, legea vindecarii este pusa alaturi de alte legi terapeutice false ; în alte cazuri, este reclamat un anumit caracter universal al ei ; şi din nou vom detecta ca ea a fost deghizata în mod fantastic sau a fost acoperita cu o frazeologie mistica şi obscura.
 

 In una din lucrarile atribuite lui HIPPOCRATES,  ma refer la tratatul « On the Places în Man », autorul face importanta marturisire ca desi regula generala a tratamentului este « contraria contrariis », regula opusa este valabila în unele cazuri, adica, legea  similia similibus curantur.
 

 Pentru a ilustra ultima afirmatie, el spune ca  aceleasi substante care produc stranguria, tusea, voma şi diareea vor fi în stare sa vindece aceste boli.
 

 El spune ca apa calda, daca este bauta excita voma, care se va opri uneori, daca se indepartează cauza.
 

 Tratamentul pe care el il recomanda pentru mania sinuciderii este o ilustrare suplimentara a principiului homeopatic.
 

 El spune  « sa dai pacientului o inghititura realizata din radacina de matraguna, intr-o doza mai mica decat doza care ar provoca nebunia ».
 

 Destul de curios, în unele din opiniile lui patologice, acest autor a anticipat ceea ce HAHNEMANN a studiat foarte mult, şi anume ca nu exista o boala locala, iar atunci când o mica parte a corpului este în suferinta, ea se va transmite intregului corp.
 

 Autorul lucrarii  De Morbis Popularibus,  care se presupune ca este marele HIPPOCRATES, prezinta urmatoarea formula homeopatica  « Dolor doloren solvit », echivalenta cu zicala populara ca o durere vindeca pe alta.
 

 Acelasi principiu este repetat în  Aphorisms  (§ II, 46) când se spune : « Dintre doua dureri care se produc în acelasi timp, dar în diferite parti ale corpului, cea mai puternica durere o diminuează pe cealalta ».
 

 Pot fi citate mai multe exemple din HIPPOCRATES pentru a prezenta cunostintele partiale pe care el le-a avut despre aceasta lege naturala.
 

 El spune în  Aphorisms: « Stomacului rece/fara vigoare ii plac produsele reci ».
 

 In aceeasi carte – Aphorisms (§ V. 17) el spune ca apa rece produce convulsii, tetanus, asprime şi intepenire, iar în alt loc ca afuziunea cu apa rece în tetanus va restabili caldura naturala (§ V, 21).
 

 Iar produsele reci cum sunt zapada şi gheata produc hemoragii (§ V, 24) şi totusi apa rece se utilizează pentru vindecarea hemoragiilor (§ V,23).
 

 In cartea sa, De Internis Affectionibus,  el spune ca, în timpul verii, dupa o lunga plimbare, se produce hidropizia prin bautul în graba de apa statatoare sau apa de ploaie şi cel mai bun remediu pentru pacient este sa bea din aceeasi apa pentru ca aceasta mareste scaunele şi cantitatea de urina.
 

 In cartea sa,  De Morbo Sacro,  el spune despre epilepsii : « Cele mai multe dintre ele sunt vindecabile prin acelasi mijloace prin care ele au fost produse » (Adams's Hipp. 857).
 

 Epistola lui DEMOCRITUS  catre HIPPOCRATES, din colectia numita  Epistles of Hippocrates, contine un pasaj care recunoaste principiul homeopatic.
 

 Se spune : «Spanzul/iarba nebunilor (hellebore) data celui sanatos ii intuneca mintile, dar nu va fi la fel şi pentru cel bolnav ».
 

 Nici una dintre scolile antichitatii nu prezinta atat de multe asemanari cu doctrina lui HAHNEMANN  cum prezinta  asa-numita scoala empirica.
 

 La aceasta scoala s-a insistat mult pe observarea fenomenelor naturale, dar s-a refuzat teoretizarea lor şi ne putem astepta sa gasim o anumita analogie între practica lor şi aceea a lui HAHNEMANN.
 

 Scoala empirica a recunoscut instituirea experimentelor pentru a dovedi puterea patogenetica a remediilor.
 

 Astfel, noi constatam ca ERASISTRATOS din Julis (304 i.H.) scria despre actiunea otravurilor şi arata importanta pe care el o da unor astfel de experimente.
 

 HERACLIDES din Tarentum a scris un tratat despre efectele muscaturilor animalelor veninoase.
 

 Regele MITHRIDATES din Pontus (124-64 i.H.) a experimentat otravurile animalelor şi plantelor pe el insusi şi pe animale cu scopul de a dovedi efectele lor, iar un alt diletant în medicina, regele ATTALOS PHILOMETER din Pergamos a experimentat  digitalis, hyoscyamus, veratrum,  cucuta (hemlock), etc.
 

 NICANDER  din Kolophon, * un poet şi un medic, a scris despre actiunea fiziologica a unui mare numar de substante vegetale şi animale în 2 din poemele sale intitulate Theriaca  şi Alexipharmica.
 

 Printre alte lucruri, aceste Materia  Medicas poetice sau poeme patogenetice contin informatii despre efectele a 7  specii de serpi, a 4 specii de paianjeni, multe specii de scorpioni, diferite specii de gandaci, salamandre, broaste raioase ; apoi, actiunea otravitoare a  marul-lupului (aconite), coriandrului (coriander), cucutei (hemlock), solanum,  maselaritei (henbane), opium, albului de plumb (white lead), etc, etc.
 

 De asemenea, NICANDER recunoaste principiul homeopatic ; el recomanda pentru efectele periculoase ale muscaturii de vipera, ficat sau cap de reptila macerate în vin sau apa de rau ; pentru otravirea produsa de broasca raioasa, numita rana nubeta, el recomanda carne fiarta de broasca.
 

 Alt reprezentant al scolii empirice a fost XENOCRATES din Aphhrodisias, care a trait cu multi ani inainte de GALEN, a recomandat sangele de capra tanara ca cel mai bun remediu pentru hemoptizie ; intr-adevăr el a anticipat izopatistul (produs provenit din boala sau din organul afectat) modern de marca comerciala HERMANN ; când el a scris o lucrare laudand calitatile terapeutice ale secretiilor cum sunt bila, urina, sangele menstrual, etc,  el a dat peste principii similare.
 

 Echimoza, în special a ochilor, a fost tratata prin aplicarea locala de sange de porumbel, astmul a fost tratat cu plaman de vulpe uscat apoi pulverizat, afectiunile de ficat – cu ficat de lup, bolile de splina – cu splina prajita de taur castrat, hidrofobia – cu saliva de sub limba unui caine turbat, sau prin administrarea interna a ficatului lui.*
 

 Alt empiric, VARRO, sfatuieste pe cei muscati de vipera sa-si bea propria lor urina.
 

 Era o practica obisnuita sa aplici maruntaiele unei vipere pe partea muscata, iar folosirea interna a  theriac-ului, care continea carne de vipera ca principal ingredient, şi care a fost utilizat în acelasi scop.
 

 S-a crezut în general ca otravurile de paianjeni, scorpioni, soparle,etc. erau cel mai eficient antidotate de anumite parti ale corpului lor.
 

 Astfel, QUINTUS SERENUS spunea :

 « Quae nocuit serpens fertur caput illius apte vulneribus jungi, sanat quae sauciat ipsa ».
 

 Iar CELSUS, care a trait dupa multi ani de la acea perioada la care eu ma refer acum, a spus (lib.V.c.27) :

 « Nam  Scorpio sibi ipse pulcherrimum medicamentum est.

 Quidam contritum cum vino bibunt; quidam eodam modo contritum super vulnus imponunt; quidam, super prunam eo imposito, vulnus suffumigant, undique veste circumdata, ne is fumus dilabatur ; tum carbonem ejus super vulnus deligant ».
 

 Aceasta credinta în puterea autocurativa a scorpionului este intretinuta, eu nu stiu daca este corect asa, şi în zilele noastre, în multe tari*.
 

 Astfel de fapte şi convingeri au dat nastere la proverbul « Venenum veneni est remedium », un principiu pe care şi l-a insusit şi autorul lui  Hudibras în zicala : « Deoarece ranile/chinurile sunt vindecate de ranile/chinurile mai mari, atunci şi otravurile sunt antidotate prin ele insele ».
 

 Exemplele prezentate mai sus din autorii empirici  se afla mai mult în domeniul  izopatiei decat în cel al homeopatiei, dar sunt suficiente pentru a arata existenta unui instinct ca remediul trebuie sa acţioneze în acelasi sens cu agentul morbid ; şi deoarece linia de demarcatie dintre homeopatie şi izopatie nu este foarte bine precizata, noi putem considera aceste exemple ca  o expresie neştiinţifica a principiului similia similibus.
 

 Chiar şi GALEN, parintele medicinei alopate, campionul principiului  contraria contrariis curantur  poate fi considerat ca a contribuit la aparitia homeopatiei.
 

 El a spus : «Similia efficere posse similia experti sumus». (De Simpl.Medicam.Facultatib.,lib.X) care este o expresie a doctrinei empirice şi experimentale ; dar, urmatoarele citate sunt fara indoiala confirmari ale principiului homeopatic : « Similia similibus Deus adjungit » (De Theria. Ad Pison.).

 « Simile ad sibi simile natura fertur »   (De Semine,II).

 « Simile ad suum simile tendit naturaliter »  (De Util.Resp.).

 « Simile est congruuum et amicum »  (De Inoeq. Intemp.).
 

 Aceste propozitii nu se refera la remediu şi la boala, totusi, ele sunt confirmari ale unei atractii ale asemanarilor catre asemanarile din natura, care ar putea fi extinse şi la terapeutica ; astfel, el exprima doar sporadic legea homeopatiei în tratamentul bolilor, spunand :

 « Nam sicuti humidior natura humidiora, siccior sicciora medicamenta exigebat : ita nune calidiora,frigidior frigidiora requirere, contrariam scilicet semper iis, quae praeter naturam, et iis quae secundum naturam sunt, indicationem praestantibus : quippe, quae secundum naturam sunt, similia sibi indicativa sunt : quae praeter naturam, contrariorum, şi modo illa servari, haec submoveri necesse est ». (Method.Medend.,lib.III).
 

 Vorbind din nou despre caracteristicile specifice ale unor medicamente, el spunea: «Pharmacum attrahit determinanthumorem similitudine, seu proprietate subtantiae».
 

 Acest pasaj admite interpretari diferite ; dar, comentatorul FALLOPIUS  ii da un inteles homeopatic acestei fraze. Astfel el spune :

 « Galenus per similitudinem substantiae intelligit naturam quandam corpoream, habentem tale temperamentum, quod parum distet a temperamento illius quod attrahitur ». Prin aceasta propozitie, FALLOPIUS isi exprima asentimentul lui total şi spune în continuare şi  cu mai multa claritate :

 « Supponendum a vorbis est, quod dico adesse similitudinem substantiae inter attrahens, et quod attrahitur, non autem identitatem ».

 Intelesul este ca, efectele/proprietatile remediului trebuie sa fie asemanatoare cu caracteristicile bolii şi cu efectele/caracteristicile produsilor ei, dar acestea nu trebuie sa fie identice.
 

 Urmatorul nume important în ştiinţa medicinei care a enuntat clar principiul homeopatiei este autorul care a scris sub pseudonimul de BASIL VALENTINE, probabil un calugar Benedectin care a trait în jurul anului 1410,  în manastirea de la Erfurt. El a spus :

 « Asemanarile trebuie vindecate cu ajutorul asemanarilor, nu prin contrarii, ca de exemplu: caldura prin caldura, frigul prin frig, sagetarea prin sagetare ; deoarece caldura atrage alta caldura, frigul atrage alt frig, asa cum magnetul atrage fierul.
 

 Prin urmare, ierburile medicinale cu spini pot vindeca bolile a caror caracteristica sunt durerile intepatoare; şi mineralele otravitoare pot vindeca şi elimina simptomele de otravire atunci când ele sunt folosite.
 

 Cu toate ca o raceala poate fi vindecata uneori, totusi eu spun, în calitate de filozof experimentat, ca asemanarea trebuie sa se potriveasca cu asemanarea ei, şi prin aceasta boala ar putea sa fie vindecata radical şi complet, daca eu as fi un medic adevărat şi as intelege medicina.
 

 Cel care nu tine seama de acest lucru, nu este medic adevărat şi nu se poate mandri cu cunostintele lui de medicina, deoarece nu este în stare sa distinga între rece şi cald, între uscat şi umed, deoarece numai cunostintele şi experienta impreuna cu cercetarea fundamentala a naturii vor forma medicul adevărat »

(De Microcosmo).
 

 THEOPHRASTUS din Hohenheim, cunoscut sub numele de PARACELSUS, care a trait în secolul al  XVI-lea, a fost un reformator tot asa de important ca şi HAHNEMANN, dar, desi doctrinele lui nu au atras tot atat de multi adepti ca doctrinele lui HAHNEMANN, şi desi scoala pe care el a fondat-o imediat a disparut, iar numele lui a fost mentionat doar ca a unui mare sarlatan, aceasta nu s-a datorat falsitatii doctrinelor sale terapeutice pe care el le-a enuntat şi care difereau foarte puţin de cele ale lui HAHNEMANN ; totusi, caracterul efemer al scolii lui s-a datorat dorintei lui de a pune bazele princiipilor lui terapeutice în mod rapid, fara o experimentare temeinica, sau fara a experimenta remediile pe omul sanatos.
 

 Eu am spus ca el a dorit sa puna bazele în mod rapid, pentru ca, asa dupa cum va voi arata, PARACELSUS, a facut doar o aluzie, el a insistat puţin asupra necesitatii experimentarii fiziologice în mod temeinic, şi nu da nici o indicatie cum se pot realiza aceste experimentari fiziologice.
 

 Cu o forţă egala cu cea a lui HAHNEMANN, el a atacat metodele absurde ale tratamentului din timpurile sale, deoarece el a vazut tot asa de clar ca şi HAHNEMANN defectele vechiului  sistem, pe care totusi atacurile sale nu au reusit sa-l doboare, pentru ca, acuzatiile pe care el le-a adus medicilor din timpul sau ar putea sa fie repetate şi pentru cei din zilele noastre, şi ar fi de fapt repetate inca o data de reformatorul nostru modern.
 

 Pot sa dau un exemplu de modul în care el a ridiculizat activitatea practica din timpul sau, prin care puteti judeca asemanarea dintre scrierile lui şi  cele ale lui HAHNEMANN.
 « Sa presupunem cazul unui pacient bolnav de ficat, care alearga la doctor de 12 saptamani şi apoi moare ; exista doua feluri de doctori, unii falsi şi altii adevărati.

 Cel fals, în mod constient şi nesilit de nimeni, isi valorifica doctoriile lui ; el pierde mult timp cu siropurile lui, laxativele lui, purgativele lui şi cu fiertura de ovaz, cu apa, cu juleps-urile lui şi altele asemanatoare.

 El vine la cabinet incet, ceea ce ii ia mult timp pentru asta, mai recomanda o clisma pentru a trece timpul, se mişca incet şi conforţăbil şi il maguleste pe pacient cu vorbe dulci pana ce boala incetează şi apoi atribuie aceasta incetare spontana a febrei meritelor lui.

 Insa, medicul  adevărat procedează intr-un alt mod.

 El imparte evolutia naturala a bolii în 12 parti, iar munca lui de vindecare este limitata la 1 parte şi jumatate.

 Este medic acela care stie sa ofere ajutor şi sa conduca boala prin forţă ; tot asa cum toporul doboara copacul la pamant, tot asa şi medicul trebuie sa doboare boala.

 Daca nu sunt în stare sa fac asta, atunci eu recunosc ca nu mai sunt medic ».
 

 Unii dintre contemponanii lui nu au fost de acord ca ei sa nu mai fie medici, desi un medic din Sylvius, care avea de tratat o febra epidemica, nu a reusit, iar doua treimi din populatia acelui oras a murit.
 

 Dar, acest lucru nu l-a facut sa renunte la meseria lui de medic, dimpotriva, el scris un lung tratat despre aceasta boala, în care el a pretins ca si-a facut meseria chiar foarte bine şi ca remediile lui au fost cele mai corespunzatoare, dar ca, Dumnezeu a vrut sa-i pedepseasca pe doamnele şi pe domnii din acel oras pentru pacatele lor.
 

 Trebuie sa recunoastem ca este cel mai pios motiv pentru o asa de mare mortalitate.
 

 Stim ca HAHNEMANN a clasificat metodele de tratament în 3 categorii :

            -enantiopate

            -alopate si

            -homeopate.
 

 PARACELSUS a impartit medicii în 5 grupuri, sub numele de: Naturales, Specifici, Characterales, Spirituales şi Fideles.
 

 Primul grup corespunde metodei enantiopate a lui HAHNEMANN, cel de-al doilea  pare foarte apropiat de metoda homeopata ; totusi PARACELSUS s-a deosebit de HAHNEMANN, prin aceea ca, în timp ce ultimul a negat ca metodele enantiopata şi alopata vindeca intr-o anumita masura, PARACELSUS  a spus ca fiecare metoda este capabila sa vindece toate bolile, iar un medic instruit poate alege pe aceea pe care el o prefera..
 

 Cu farmacistii, PARACELSUS, la fel ca şi HAHNEMANN,  a fost în relatii proaste.
 

 Fiind un modern reformator, PARACELSUS  a fost primul atacat de Worshipful Society Apothecaries, carora el le-a raspuns cu ironie, dispret şi obraznicie.
 

 Marea nemultumire din partea onorabilei organizatii era ca, PARACELSUS  nu scrie prescriptii lungi şi complexe, ci se multumeste cu ierburi medicinale, care nu aduceau nici un profit farmacistilor.

 « Ei sunt atat de necinstiti când prepara medicamentele », spunea el, « incat,  numai datorita Providentei, ei nu fac mai mult rau decat bine; şi în acelasi timp, ei cer un pret foarte mare pentru remedii, şi asa de mult se vaita ei de costurile remediilor lor, incat eu nu cred ca cineva poate fi multumit de ei care sunt mai priceputi  doar în minciuni ».
 

 Nici farmacistii din tara noastra (Anglia) nu au fost mai  buni în acea vreme, sau dupa aceea, fapt dovedit prin ceea ce a afirmat WALTER CHALERTON, medic al lui Charles al II-lea, care spunea despre ei :

« Perfida ingratissimaque impostorum gens, aegrorum pernicies,rei medicae calamitas et Libitinae presides ».

 « Farmacistii », spunea PARACELSUS, «  sunt atat de incorecti şi necinstiti incat ei duc de nas pe medicii ignoranti.
 

 Daca ei spun, ‘Aceasta este asa şi asa ‘, Dr.WISEACRE spune ‘Da, Maiestre Farmacist, este adevărat’.
 

 Astfel un nebun il inseala pe altul : Farmacia Quid-pro-quo  ii da dr.-ului WISEACRE  merdam pro balsamo ; Dumnezeu ii ajuta pe sarmanii pacienti care ajung în mainile lor ! ».
 

 HAHNEMANN la fel ca şi PARACELSUS a respins în totalitate presupunerea/ipoteza în medicina.

 « Medicul trebuie instruit la scoala naturii, nu la scoala speculatiei.

 Natura este sigura, insa speculatia este invizibila.

 Ceea ce este sigur formează un medic, ceea ce este invizibil nu crează nimic ; ceea ce este sigur este adevărat, ceea ce este invizibil este nul ».
 

 Adeptilor lui GALEN, el le-a spus : « Sunteti poeti, şi voi aduceti poezia voastra în medicina ».
 

 El ii numea pe acei autori  care faceau teorie : « doctori ai scrisului, nu ai artei vindecarii ».
 

El ridiculiza ideea de a studia bolile sau tratamentul bolilor din carti.

 « Acel medic care cauta ajutor în paginile cartilor este un medic modest ».
 

 PARACELSUS includea intr-o reteta doar cateva remedii şi de aceea el ridiculiza prostia retetelor complexe, la fel ca şi HAHNEMANN.
 

 La fel ca şi HAHNEMANN el a ras despre incercarea unora de a  reduce numarul bolilor la un anumit numar de clase şi tipuri.

 « Voi va imaginati ca ati inventat retete pentru toate tipurile de febra . . .

 Voi limitati numarul de febre la 70 şi nu stiti ca sunt de 5 ori mai multe ».
 

 La fel ca HAHNEMANN care spunea (Organon, 73, note): « vechea scoala a stabilit un anumit numar de febre, iar natura va mai indrazni sa mai creeze şi altele, asa incat ei pot sa le trateze numai pe acelea în conformitate cu metodele stabilite ».
 

 Cat de mult se aseamana introducerea lui HAHNEMANN  la  Arsenic , cu acest pasaj al lui PARACELSUS :  « Ce fel de creatie a lui Dumnezeu este aceea care nu este inzestrata cu marea calitate care sa poata sluji pentru fericirea omenirii ? ».
 

 Si el  remarca mai multe lucruri, daca remediile sunt utilizate corect, daca sunt binefacatoare sau sunt otravitoare.

 « Este vreun purgativ în cartile voastre, care nu este otravitor, sau care sa nu produca moartea, daca nu se acorda atentie la doza în care este recomandat ?

 Stiti ca mecurul este o otrava şi experienta de zi cu zi dovedeste acest lucru ; şi totusi aveti obiceiul sa ungeti pacientii vostri cu mercur mai mult decat cizmarul unge pielea cu grasime.

 Voi afumati pacientul cu cinabru, spalati pacientul cu sublimatul de mercur şi nu sunteti multumiti când vi se spune ca este o otrava, care asa şi este ; şi aceasta otrava pe care voi o administrati oamenilor, voi pretindeti ca este sanatoasa şi buna ; tratamentul cu mercur este imbunatatit cu albul de plumb ca şi cum nu ar fi nici o otrava. ».
 

 Principiul lui GALEN,  contraria contrariis  nu este acceptat de PARACELSUS.

 « Contraria a contrariis curantur », spunea el, « asta inseamna ca ceea ce este fierbinte indepartează ceea ce este rece, şi asa mai departe, principiu fals, care nu este valabil niciodata în medicina ; totusi leacul şi boala sunt contrarii.

 Leacul este sanatate, iar boala este opusa sanatatii ; acestea doua se resping una pe alta ; aceatea sunt contrarii care indepartează una pe cealalta ».
 

 In alt loc el spunea ceva similar : « Contraria non curantur contrariis ; asemanarea apartine asemanarii şi nu rece contra cald sau cald contra rece.

 Ar fi intr-adevăr un aranjament nechibzuit daca noi ar trebui sa cautam siguranta noastra în lucrurile contrarii ».
 

 Si din nou, « Este adevărat ca, cel care foloseste frigul pentru cald, umiditatea pentru uscaciune, nu intelege natura bolii » (Paramirum, p.68).
 

 Principiul homeopatic este şi mai complet expus în tratatul sau Von der Astronomey.

  « Natura leacurilor consta în aceea ca, ele sunt indreptate catre insusirile dusmanului, tot asa cum un luptator se indreapta catre un alt luptator din tabara opusa.
 

 In lupta, o strategie este utilizata impotriva unei alte strategii,etc., şi aceasta este situatia naturala a tuturor lucrurilor de pe pamant; în medicina predomina acelasi regula.
 Medicul trebuie sa accepte aceasta regula, ca un exemplu pentru el.
 

 Cand doi dusmani pleaca la lupta, care ambii sunt reci, sau ambii sunt calzi, şi care se ataca unul pe altul cu aceleasi arme : victoria apare la fel ca în corpul omenesc ; cei doi luptatori isi cauta ajutorul la aceeasi mama, adica la aceeasi putere ».

 Si mai clar, el enunta principiul nostru, astfel : « Ceea ce provoaca icterul, tot accea il şi vindeca ».
 

 In acelasi fel, trebuie procedat şi cu remediul care va vindeca paralizia : paralizia va fi vindecata de remediul care provoaca paralizia ; aceata este metoda pe care trebuie sa o folosim în practica, de vindecare prin intermediul remediilor ».(Archidoxis, vol.III, pt.v.p.18).
 

 Sistemul lui PARACELSUS, asa cum l-am gasit în lucrarile sale, a fost o homeopatie nestiitifica, o incercare de a descoperi remediul specific pentru diverse boli în care omul sa aiba incredere ; de aceea, sistemul lui PARACELSUS nu a avut aceeasi valoare ca sistemul lui HAHNEMANN datorita incertitudinii care era aproape la fel de mare ca la vechiul sistem.
 

 El a crezut ca în natura exista un remediu pentru fiecare boala ; medicul ar fi trebuit sa aprecieze în functie de simptomele externe, care organ este bolnav, iar pentru tratamentul bolii acelui organ el trebuia sa-si aleaga remediul care prin experimentari s-ar fi dovedit ca a avut efectul specific asupra organului afectat.
 

 Medicul nu ar trebui sa ne vorbeasca de reumatism,raceala, guturai,etc. ci de morbus terebinthinus, morbus sileris montani, morbus helleborinus, etc ;  maladia a fost produsa de unul dintre remedii, altfel spus, unul dintre remedii a avut o afinitate mai mare pentru un anumit organ.
 

 Aceasta este, asa cum am spus o homeopatie neştiinţifica, o homeopatie care nu ia în considerare, în mod suficient, caracterul, ci doar locul afectiunii; şi în plus, este o homeopatie lipsita de o baza experimentala pe omul sanatos ca mijloc de confirmare a sferei de actiune a remediului, dar care s-a bizuit aproape în intregime pe o testare laborioasa şi empirica a remediului pe omul bolnav – o sursa pentru Materia Medica, pe care HAHNEMANN a considerat-o a fi insuficient de sigura.
 

 Totusi, nu voi spune ca PARACELSUS nu cunostea efectele patogenetice ale remediilor sau ca a neglijat complet aceasta sursa de confirmare a insusirilor remediilor ; deoarece unele pasaje din lucrarile lui demonstrează contrariul.
 

 Astfel, pasajul pe care tocmai l-am mentionat, « Ceea ce provoaca icterul, tot accea il şi vindeca » presupune o cunoastere a  remediului care produce boala ; şi noi gasim dovezi şi în alte locuri în lucrarile lui.
 

 Atfel el scrie : « atunci când un pacient inghite antimoniu (stibiu), acesta ii produce tuse, dureri sagetatoare laterale şi durere de cap, o consistenta crescuta a scaunelor, o ulcerare puternica a splinei, sange fierbinte, face pielea aspra şi uscata, produce mancarime şi ii agravează icterul ».
 

 « Alcaliile produc ingreunarea respiratiei şi mirosul neplacut din gura şi produc mult  koder  ce urmează a fi eliminat, produc pirozis intens, colici şi dureri sfasietoare la intestine, urina acida, produc polutii şi eliminare de sange prin anus » etc.
 

 Aceste cunostinte patogenetice sunt totusi prea vagi şi insuficiente pentru a fi utile în practica medicala ; totusi, ele arata ca PARACELSUS era pe drumul cel bun, desi i-a lipsit curajul şi perseverenta de a supune toate remediile sale unei testari fiziologice şi în general s-a bizuit pe confirmarea insusirilor remediilor prin verificarea  numai pe oamnenii bolnavi ; o sursa luata în consideratie, în mod suplimentar, de care HAHNEMANN a beneficiat, desi, asa cum am mai mentionat el a considerat ca are un caracter fals.
 

 PARACELSUS se aseamana cu HAHNEMANN şi din alt punct de vedere, şi anume ca, el a recunoscut efectele primare şi secundare ale remediilor.
 

 Vorbind despre vitriol, el spunea : «Cu siguranta, el relaxează în prima perioada, iar apoi în perioada urmatoare, el produce contractii » etc.
 

 Sistemul lui PARACELSUS a fost, în mod deosebit, un sistem al remediului specific şi în multe puncte ale regulii lui terapeutice se aseamana cu acela al lui HAHNEMANN, dar PARACELSUS utilizează în mod ocazional stilul cu adevărat homeopatic.
 

 Astfel, el spunea : « asemanarile trebuie vindecate prin asemanari », dar intelesul acestei propozitii pentru PARACELSUS era ca, boala creierului, a inimii, a ficatului,etc. trebuie vindecate prin acel remediu care simbolizează creierul, inima sau ficatul, ca o consecinta a efectelor lor specifice pe unul dintre aceste organe.
 

 Astfel, el spunea : « Inima la inima, plamanul la plaman, splina la splina – nu splina de vaca, nu creier de porc la creier de om, ci creierul care este un creier extern creierului intern al omului ».
 

 Urmatoarea propozitie pe care trebuie sa o mentionez va explica mai bine intelesul lui PARACELSUS.

 « Ierburile medicinale sunt portocalii; aceasta este o inima, aceasta este un ficat, alta este o splina.

 Eu nu voi putea spune daca orice inima este vizibila ochiului ca o inima, dar ea are putere terapeutica şi insusiri echivalente cu ale inimii ».
 

 Alt punct de asemanare între PARACELSUS şi HAHNEMANN este marea predilectie manifestata de ambii pentru doze extrem de mici.
 

 In cartea lui On the Causes and Origin of Lues Gallica (lib.v.cap.II),PARACELSUS compara puterea terapeutica a remediului cu focul.

 « Asa cum o singura scanteie aprinde o stiva de lemne, tot asa se poate aprinde şi o padure intreaga, şi în acelasi fel o doza foarte mica dintr-un remediu poate invinge o mare boala.
 

 La fel cum acea scanteie,  care nu are nici o greutate, tot asa şi remediul dat în cantitate foarte mica este în stare sa-si produca efectele sale terapeutice ».
 

 Cat de asemanatoare este aceasta propozitie cu aceea a lui HAHNEMANN : « Doza de remediu selectata în mod homeopatic nu va fi niciodata preparata  în cantitate asa de mica, incat ea  sa nu fie mai puternica decat boala naturala, şi  sa nu mai posede puterea terapeutica necesara pentru ca sa  o vindece ».
 

 Urmatorul pasaj arata ca PARACELSUS l-a anticipat pe HAHNEMANN în utilizarea remediului prin miros.
 

 Vorbind despre remediile specifice, el spunea : « Ele au multe puteri terapeutice rare şi ele sunt foarte numeroase : exista, de exemplu, Specificum odoriferum  care vindeca bolile când pacientii nu sunt în stare sa inghita remediul, în apoplexie sau epilepsie ».
 

 Vom incheia citatele din PARACELSUS cu un pasaj care arata ca,  la fel ca HAHNEMANN, el a considerat puterea terapeutica a remediului ca ceva spiritual şi separabil de remediul material – cel puţin ca idee, daca nu şi în fapt : « Remediul exista în spirit şi nu în substanta sa (sau în structura sa), deoarece corpul (structura) şi spiritul sunt 2 lucruri diferite ».
 

 V-am spus suficient despre marea analogie, despre asemanarea remarcabila între doctrinele lui HAHNEMANN  şi PARACELSUS.
 

 Nu as putea sa va prezint toate pasajele care se aseamana foarte mult cu multe din lucrarile lui HAHNEMANN dar, va las pe dvs sa judecati aceasta asemanare între PARACELSUS şi HAHNEMANN.
 

 Este imposibil în acest moment, sa va spun daca HAHNEMANN a cunoscut lucrarile lui PARACELSUS.
 

 Deoarece, HAHNEMANN a cunoscut foarte bine lucrarile autorilor medicali, atat antici cat şi moderni,  cu greu as putea spune ca el nu a citit lucrarile lui PARACELSUS ; totusi, în toate lucrarile lui nu se gaseste nici un cuvant în legatura cu PARACELSUS – acest autor şi ganditor original.
 

 Asemanarea unor pasaje din Organon, şi din unele lucrari minore ale lui HAHNEMANN cu acele parti din lucrarile lui PARACELSUS este asa de frapanta incat este greu de crezut ca HAHNEMANN nu a preluat nimic din lucrarile lui PARACELSUS ; şi totusi, daca a facut acest lucru, el sa nu  fi recunoscut acest fapt ? Este posibil, ca aceste asemanari sa fie pur intamplatoare şi ca ideile, care par imprumutate, sa fie tocmai acelea care ar trebui sa se gaseasca la unul care, la fel ca PARACELSUS, s-a debarasat de obstacolele vechiului sistem fals şi a stabilit sa cerceteze natura cu proprii lui ochi, neinfluentat de scolile anterioare.
 

 Unul din discipolii lui PARACELSUS  a fost  OSWALD CROLL care a fost considerat, de SPRENGEL şi de altii, ca fiind un reprezentant al sistemului lui PARACELSUS dar, se pare ca, a inteles gresit principiul inaintasului sau când spunea : « Cerebrum suillum phrentiticis prodest ; ideo etiam ii, qui memoriam amiserunt, cum juvamento nascuntur cerebro porcino cum myristica et cinnamomo aromatisato » deoarece, asa cum am aratat chiar acum, PARACELSUS a spus clar : « nu creier de porc la creier de om ».
 

 Ideea lui CROLL totusi, este o dovada suplimentara a principiului analogiei necesare între boala şi remediu.
 

 JOHANNES AGRICOLA care a fost în plina activitate imediat dupa PARACELSUS dupa ce si-a acuzat contemporanii sai de incapacitatea de a vindeca, fie cancerul,fie lupusul, fie fistula sau lepra,  el a spus : « Daca pacientul ar fi privit intr-o lumina corecta, ar trebui sa i se spuna ca la radacina acestor boli se afla o otrava tainica şi ca, aceasta otrava ar trebui sa aiba proprietatile arsenicului ; aceasta otrava ar trebui sa fie eliminata prin intermediul aceleeasi otravi sau printr-o otrava similara ».

 El a utilizat arsenic pentru tratamentul acestor boli.
 

 Aici, este o alta dovada pentru principiul homeopatic ; pentru ca, nu mi-l imaginez pe AGRICOLA  afirmand ca,  otrava de care a depins  cancerul, lupusul, etc. a avut caracterul arsenicului  şi ca, aceasta a fost chiar arsenic , ci mai degraba ca, acea otrava a fost similara cu arsenicul în efectele ei şi conform principiului homeopatic, chiar arsenica era boala cracteristica şi ca, ea trebuia vindecata cu un remediu realgaric (realgar = sulfura de arsen) şi nu cu alt remediu.
 

 Asa dupa cum inteleg eu, daca noi avem un caz de boala în fata noastra care  se aseamana cu efectele patogenetice ale realgarului, noi trebuie sa tratam acea boala cu acea substanta şi nu cu alta substanta – aceasta fiind o declaratie clara a principiului homeopatic.
 

 O conceptie similara a fost exprimata de marele astronom danez, TYCHO de BRAHE : « Habent enim moorbus istud cum sulphurea natura non parum commune, unde etiam per sulphur terrestre excellenter depuratum exaltatumque, praesertim şi în liquorem gratum reclinatur, expeditius solvitur, tanquam simile suo simili. Neque enim id Galenicorum semper verum est : Contraria contrariis curari ». (Ticho,Epist.Astron.,p.162).
 

 Un clasic teolog, pe nume JOHANN ARNDT, care a murit în anul 1621 ne aduce marturia, în una din predicile sale despre prevalenta unui anumit fel de homeopatie printre medicii contemporani cu el :

« medicii vindecau prin metoda contraria contrariis, opus cu opus », etc., «  totusi, uneori medicii vindecau prin metoda similia similibus, asemanarile cu asemanari, otrava cu otrava (ca în theriac) », etc.
 

 Acest pasaj dovedeste ca practica şi teoria homeopatica ocazionala a medicilor era o problema asa de cunoscuta şi era utilizata  ca o pilda, cunoscuta de catre predicatorii populari ; şi ca , valoarea relativa a principiilor alopat şi homeopat au format un subiect ocazional pentru discutii în acele timpuri ceea ce este dovedit de  urmatoarele lucrari : J. Petri Angermanni, Praes. J.Frank,  De nobili illa questione : an contraria contrariis vel similia similibus curentur ; Upsala, 1641 ;  Praeside M Alberti, respond.F.A.La Brugniere, De curatione per similia, Haloe, 1734, şi eu regret ca, pot sa va mentionez doar titlurilelor.
 

 Autorul englez MILTON aduce dovada despre veridicitatea principiului homeopatic şi dovada ca acest principiu a fost recunoscut în epoca sa, în urmatorul pasaj, din prefata la Samson Agonistes :

 « Tragedie, **** spusa de Aristotel, sa ai puterea, ca prin amplificarea milei, fricii sau groazei, sa poti sa cureti mentalul de aceste sentimente şi de sentimentele pasiunilor de acelasi fel.****

 Si  inca nu este în stare natura care doreste prin propriile ei eforturi sa confirme afirmatia lui, pentru ca, la fel ca în medicina, lucrurile cu nuanta  melancolica sunt utilizate impotriva melancoliei, acid contra acid, sare pentru a indeparta umoarea sarata » etc.
 

 V-am prezentat o multime de documente ale reprezentantilor medicinii, ştiinţei şi literaturii, din antichitate şi din evul mediu, pentru a va arata ca principiul homeopatic similia similibus a fost mai mult sau mai puţin recunoscut de catre acei autori reprezentativi ; de catre unii dintre ei, chiar pana la excluderea celorlate principii terapeutice.
 

 As dori acum, sa va retin atentia cu o alta dovada privind ideea intuitiva în favoarea unui astfel de principiu terapeutic care a prevalat ;  dar, insa  complet limitat la practicantii mai neinstruiti şi la empiricii populari ai vremurilor intunecate.
 

 Noi gasim o doctrina curioasa, care se pare ca a atras atentia aproape a intregului ev mediu, şi anume ca forma exterioara şi vizibila, gustul sau mirosul substantelor medicinale ne furnizează noua, mijlocul de a descoperi puterile lor terapeutice.
 

 Aceasta doctrina a fost numita doctrina signaturii.
 

 S-a afirmat în multe cazuri ca, signatura sau proprietatile fizice ale remediilor vegetale şi minerale ne dau cheia insuririlor remediului.
 

 Va voi enumera cateva exemple ale aceste doctrine a signaturilor, care a fost apreciata în evul mediu, şi ecouri ale acestei doctrine mai sunt şi în vremurile noastre.
 

 Floarea unei mici plante numita euphrasia  (floare de ochi) desi, nu are nici cea mai mica asemanare cu irisul ochiului, aceasta a fost considerata sa indice utilitatea în bolile de ochi, în special pentru vederea intunecata.
 

 Numele ei, în aproape toate limbile din Europa, indica niste calitati de acest fel : eye-bright, augentrost, case-lunettes, care demonstrează clar importanta acordata ca remediu olftalmic de catre locuitorii celor 3 tari : Anglia, Germania şi Franta.
 

 MILTON face aluzie la puterea terapeutica de recapatare a vederii în Paradisul lui Pierdut, unde el il pune pe Arhanghelul Mihail sa i-o dea lui Adam pentru a-i imbunatati vederea.

 « Atunci a curatat cu euphrasie şi pocainta nervul vizual pentru a putea sa vada mai bine ».

 Iar SHENSTONE spune :

 « Totusi, euphrasia nu trebuie sa fie neglijata pentru ca intuneca vederea, pentru a rataci de colo colo ».
 

 Radacina de orhidee (orchis-root) care seamana foarte puţin cu testiculele umane, si-a castigat celebritatea în tratamentul impotentei.
 

 Culoarea sofranului de India  (turmeric) şi a cojii de macris spinos (berberis bark) si-au dobandit reputatia în icter asa cum a obtinut-o şi sucul galben de chelidonium ; rubarbura (rhubarb) şi aloe au fost remediile antibilioase ale inaintasilor nostri şi probabil ca,  ele indeplinesc acelasi scop pentru contemporanii nostri, sub denumirea comerciala de pilulele COCKLE.
 

 Cand este strivit, hypericum perfoliatum produce un lichid rosu ca sangele, ceea ce este un semn sigur ca acesta poate fi  un remediu specific în hemoragii.
 

 Efectul puternic al sucului de mac (poppy)  asupra capului, ne este indicat de natura, prin aceea ca receptaculele acestei plante au forma unui cap de om cu o coroana imperiala în varf.
 

 Ranunculus ficaria şi  scrophularia nodosa au radacinile asemanatoare şi au o anumita asemanare cu proeminentele hemoroidale şi prin urmare ambele plante sunt mult folosite pentru tratamentul hemoroizilor.
 

 Colorantul rosu obtinut din roiba (madder) a fost folosit atat pentru vopsirea tesaturilor  cat si, datorita culorii sale rosii, a fost folosit pentru a favoriza scurgerea menstruala colorata asemanator.
 

 Saponaria a avut o reputatie deosebita ca solvent şi remediu detergent, din cauza ca, decoctul radacinii ei când este agitat, formează o spuma similara cu a apei cu sapun, iar insusirile de solvent şi de detergent fiind bine cunoscute de orice gospodina.

 Ba chiar mai mult, de la proprietatile de curatare, similare cu ale sapunului asupra suprafetei obiectelor,   s-au dedus efectele de solvent asupra partii interne a  organismului.
 

 Cassia fistula are o forma care se aseamana puţin cu intestinul umflat, uscat şi colorat în negru şi acestea au fost suficiente pentru a  o considera un remediu valoros pentru intestine.
 

 Trebuie sa fie orb acela care nu vede asemanarea izbitoare a lamaii cu inima omului, în ciuda unor diferente de culoare, forma şi marime şi aceasta asemanare este suficienta pentru a se presupune ca, ea are insusiri cardiace sau cordiale.
 

 Bila are un gust amar, asa cum are şi gentiana (gentian) ,si prin urmare gentiana este indicata de catre natura ca un remediu corespunzator pentru tulburarile bilei.
 

 Ciuperca numita phallus impudicus  are o celebritate universala ca afrodisiac şi  ca un favorizant al fecunditatii, datorita anumitor particularitati în structura ei care nu mai necesita sa fie mentionate.
 

 Ramurile de soc (elder-tree) contin un miez care se aseamana cu maduva spinarii, nimic nu este mai evident ca, natura il recomanda ca un remediu pentru maduva spinarii.
 

 Dorim un remediu pectoral ?

 Sa cautam unul pe care natura l-a creat, indicand puterea terapeutica asupra bolilor de plamani.

 Iata-l : lichen pulmonaris a carui asemanare cu plamanii unui animal nu poate fi contestata şi ale carei calitati în scurgerile pulmonare şi în tuberculoza (ftizie), sunt recunoscute în mod unanim.
 

 Radacina de cyclamen europoeum  are o anumita asemanare cu forma unui stomac de animal, şi de aici   s-a presupuus sa aibe o eficacitate deosebita în bolile acestui organ.
 

 Semintele de lithospermum (seminte de piatra) nu ar fi putut sa aibe o duritate asa de mare fara nici un sens ; din aceasta cauuza au insusiri eficiente în cazurile de piatra la vezica urinara.
 

 Saxifraga  a fost faimoasa pentru spargere nu numai la rinichii omului.
 

 Matraguna (mandrake sau atropa mandragora) când este despuiata de frunze seamana puţin cu o fiinta omeneasca.
 

 Aceasta asemanare este exprimata astfel de poetul LANGHORNE :

 « Uite, cum aceasta matraguna infipta în radacini, are picioare ca de om, maini ca de om, precum omul aratos sta  în picioare, precum un cadavru, al unui plugar inspaimantat, ea sta în picioare ».
 Oare aceasta asemanare cu a unui omulet, nu i-a asigurat celebritate acestei plante ca un remediu pentru fecunditate ?

 O celebritate care durează din cele mai vechi timpuri ; de aceea, sa ne amintim (din Biblie) ca, Rachel şi Leah s-au certat puţin din cauza matragunei şi ca Leah a procurat aceasta planta pentru ca Rachel sa poata sa mai nasca un copil.
 

 As putea sa dau mai multe exemple asemanatoare privind atribuirea de puteri terapeutice substantelor prin asemanarile lor exterioare, totusi ma voi opri aici printr-un citat din scrierile unei autoritati în medicina mai moderna şi anume, RIVIERE : « muliercularum praecipue bene valentium, odorem calaendulae florum spirat, hinc conjicio similitudine quadam substantae calendulam movere menses »(Obs. com.,Obs.30) – el a gasit signatura remediului prin mirosul sau.
 

 Aceste exemple sunt suficiente pentru a va arata prevalenta acestei doctrine, a signaturilor, stiute şi nestiute, din aproape toate epocile ; şi desi, este imposibil sa acordam incredere unei astfel de doctrine, existenta ei şi prevalenta ei este un fapt important, deoarece ea apare ca un fel de credinta care a existat intr-o epoca a ignorantei, dar ca toate tipurile de credinte, aceasta poate fi inteleasa numai de acei care erau familiarizati cu ea, iar pentru restul era neintelasa şi ridicola.
 

 A fost un idol  care a fost venerat atunci când Dumnezeu a fost interzis ; veneratia era falsa şi absurda, dar ea a atestat de fapt existenta lui Dumnezeu şi a prevestit descoperirea lui şi respectiv veneratia neprihanita.
 

 Totusi, aceasta a indicat existenta unei credinte, iar doctrina signaturilor a ramas ca un monument care marchează existenta unei arte/meserii  pierdute sau ca o ceremonie fara sens care a supravietuit în timp.
 

 Totusi, aceasta poate fi posibil, noi care suntem în posesia adevărului prin descopririle originale, putem vedea în doctrina signaturilor o marturie neştiinţifica a epocii necivilizate ;o expresie a sentimentuluui instinctiv ca, remediile trebuie, intr-un anume fel, sa dea indicatii a priori ale puterii lor terapeutice şi un protest impotriva doctrinei ca, aceste puteri terapeutice nu ar putea sa fie confirmate numai prin experimente pe cei bolnavi.
 

 Revin acum la  predecesorii sau contemporanii cu HAHNEMANN, care au confirmat intr-o anumita masura legea terapeutica homeopata.
 HAHNEMANN se refera la un numar de pasaje unde aceasta lege a fost mai mult sau mai puţin recunoscuta.
 

 Astfel BOULDUC  a sesizat ca proprietatile purgative ale rubarburei (rhubarb) au fost cauza puterii terapeutice în diaree.
 

 DETHARDING  a dedus ca proprietatile siminichiei  (senna), care produce colici, ii confera capacitatea de a vindeca durerile de colici.
 

 BERTHOLON a observat ca electricitatea ameliorează durerile similare cu acelea pe care ea le produce.
 

 THOURY  a demonstrat ca electricitatea reduce pulsul la omul sanatos şi scade frecventa pulsului când pulsul este morbid de mare.
 

 Von STORCK intreaba daca laurul (stramonium) nu ar trebui sa fie utilizat pentru nebunie, deoarece el poseda puterea de a produce deranjamente mentale; iar un medic militar danez, pe nume STAHL, (nu marele STAHL), a afirmat: «Regula s-a manifestat în general pornind de la remediu: sa tratezi cu ajutorul remediilor care acţioneza în sens opus este destul de falsa şi chiar opusa celei care ar trebui sa fie.

 Dimpotriva, eu sunt convins ca, bolile se vor produce şi se vor vindeca prin remediul care produce un efect asemanator; arsuri prin expunerea la foc, inghetari ale picioarelor prin aplicarea zapezii sau a apei foarte reci, inflamare şi contuzii prin alcool rafinat ; şi în mod asemanator eu am tratat o  tendinta de aciditate la stomac printr-o doza mica de acid sulfuric cu rezultate foarte bune, în cazurile în care un numar de remedii absorbanmte au fost folosite cu succes »*.
 

 RIVIERE, la care m-am referit anterior, relatează cazul unei femei care a fost intepata pe gat şi fata de un numar de albine, şi care a fost tratata cu succes cu ulei de scorpion, usturoi, etc.
 

 Intepaturile pe cartilajul urechii a avut un efect periculos, RIVIERE s-a aventurat sa aplice un mic gandac de turba (cantarida) pe ureche « deoarece cantarida este un fel de insecta la fel ca albina ».

 Boala  a disparut intr-un sfert de ora, inainte de a se inrosi urechea , inrosire produsa de cantarida.
 

 Dr. RAPOU, père, mentionează ca femeile dintr-un catun din departamentul Loire (Franta) se vindecau de metroragie prin naprasnica  (geranium cicutaria) ; şi numai dintr-un singur motiv ele foloseau aceasta planta, şi anume ca, vacile lor erau afectate de acea boala când mancau acea planta.
 

 O ruda tanara a Dr.DESSAIX care a capatat brusc simptome asemanatoare cu intoxicatia produsa de lolium temulentum a fost sfatuita de fermieri sa manance din painea lor care continea salbatie (lolium temulentum) ,deoarece spuneau ei, ea produce aceleasi simptome ca acelea de care suferi tu,  şi deci, aceasta paine ar trebui sa   te vindece ».
 

 Dr.Ste.MARIE  din Lyon si-a publicat în 1820 lucrarea sa :Nouveau Formulaire Medical  şi se presupune ca el nu a cunoscut nimic despre descoperirea lui HAHNEMANN.

 In aceasta carte el spunea : « Este cert ca noi vindecam uneori, când actionam în aceeasi directie cu natura şi completam prin remediile noasrtre efortul salutar pe care natura l-a inceput, dar nu a mai avut puterea    sa-l duca la sfarsit ».

 Pentru sustinerea acestei afirmatii el citează multe cazuri de vindecare a diareei prin purgative, de transpiratii care slabesc prin remedii sudorifice, de febre comatoase cu opiuym, de epilepsie printr-un remediu capabil de a cauza epilepsia.

 Si el adauga : « Este imposibil ca aceste fapte sa fie doar imtamplari norocoase ; ele sunt fara indoiala legate de o lege terapeutica pe care eu, probabil, am descoperit-o doar partial, prin principiul enuntat mai sus, dar care mai ramane sa mai fie demonstrata cu mai multa certitudine decat am reusit eu ».
 

 Nu vreu sa dau mai multe exemple de confirmare a legii terapeutice : asemanarile vindeca asemanarile, de catre acei care au scris dupa descoperirea lui HAHNEMANN, pentru ca, este imposibil sa stii daca enuntul acestei legi nu a fost un plagiat.
 

 Consider ca v-am prezentat un numar suficient de dovezi de recunoastere a homeopatiei din lucrarile medicale şi din credintele populare ale diferitelor perioade inainte de HAHNEMANN.
 

 As putea sa prezint un numar nelimitat de fapte pentru a arata ca, legea homeopata a actionat în mod constant şi natural pentru vindecarea bolilor, dar acest lucru depaseste scopul pe care mi l-am propus, sa va  arat ca, principiul nu numai ca a actionat, dar a fost recunoscut şi insusit, uneori mai mult, alteori mai puţin clar, în fiecare perioada a istoriei medicinei.
 

 Unii partizani zelosi ai homeopatiei s-au incumetat sa prezinte confirmarea principiului homeopat prin alte lucrari decat cele medicale.
 

 Astfel, D-l  LEADAM, intr-un articol publicat acum cativa ani în British Journal of Homoeopathy  vede în inaltarea serpilor de bronz de catre Moses (Biblie) un mijloc de a-i vindeca pe acei care au fost muscati de sarpe; iar Dr. BUCHNER din Munich descopera ca, intregul plan al crestinatatii este un proces homeopatic de vindecare sau salvare a sufletului omenesc.
 

 Nu vreau sa-l combat, totusi, acestea sunt nerelevante pentru subiectul nostru şi pot fi considerate nerelevante chiar şi de unii care ma asculta acum.
 

 Se afirma ca, HOMER a facut aluzie la principiul homeopatic atunci când el a descris sulita lui Achilles, ca fiind singurul remediu pentru ranile pe care le-a facut sulita sa.

 Printre preceptele Schola Salanitura-ei gasim urmatoarele :

 « şi nocturna tibi nocet potatio vini Hoc tu mane bibas item ».
 

 Un sfat care în traducere inseamna : « sa iei un fir de par de la cainele care te-a muscat ».
 

 Marele poet al omenirii, care se pare ca a avut o viziune profetica despre intregul adevăr, a fost citat ca un martor pentru adevărul homeopatic, atat în morala cat şi n terapie.
 

 Astfel, în piesa sa The Taming of the Shrew,el afirma ca este un exemplu de vindecare a starii sufletesti proaste a Katherine-ei prin manifestarea de catre Petruchio a unei stari sufletesti similare cu a ei; este ceva similar cu metoda vechilor spartani, care obisnuiau sa vindece pe tineri de betie sau sa-i impiedice de la orice viciu prin prezentarea în fata lor a sclavilor intr-o stare de intoxicatie ingrozitoare.
 

 Cu riscul de a va prezenta un citat banal, voi incheia aceasta prelegere prin redarea sfatului homeopatic a lui Shakespeare când acesta il pune pe Benvolio sa-i ceara lui Romeo care era inebunit de dragoste şi era foarte dezamagit :

 « Ei poftim, barbate ! un foc arde arsura altuia; o durere este ameliorata de suferinta altuia; fii nechibzuit şi fii sfant prin intoarcerea inapoi; o mahnire profunda se vindeca cu apatia altuia; otraveste ochii tai şi ia aceasta otrava puternica şi vei muri ». (Romeo and Juliet, act.I,sc.2).

_________________________

traducere Dr.Daniela Căşăriu